[Des]compuneri [Ne]inspirate (IV)
Perseverenta sau resemnare…
Cineva spunea… „Invata sa respiri chiar si atunci cand simti ca te ineci”, un principiu ce implica o atitudine pozitiva desi e cam dura. Psihologia e de acord. Psihanaliza contrazice complet. Miroase a nevrotism, dar orice experienta interiorizata si asezata pe scara axiologica iti da relevanta a ceea ce poti sa fi in momente in care ai realmente nevoie sa te redefinesti.
Atunci cand suntem in pragul disperarii, deprimati, tulburati, dezamagiti ajungem sa intram in contact direct cu noi insine, cu propriile noastre trairi. Apare compasiunea de sine si tocmai aceste trairi de care ne tot ascundem ne ofera inchegarea personala. Doar acest contact cu ce simti iti da relevanta si senzatia de vitalitate actuala.
Nu vreau sa intru in sfera afectivitatii pentru ca lucrurile se complica si nu am de gand sa fac o intreaga expunere. O iau din punct de vedere existentialist. Ceea ce integrezi te ajuta sa intelegi , daca ai educatia necesara, ca esti o individualitate supusa in permanenta esecului iar adaptarea presupune consum energetic.
Cel mai periculos lucru este renuntarea in fata catastrofei. Pana la urma renunti la tine ca si obiect, iar narcisismul este parte a dezvoltarii noastre psihoafective.
Ai aptitudini iar cea mai importanta este inteligenta. Free your mind! pune-o la munca, iar satisfactiile vor veni. Traiesti intr-un mediu competitional, adapteaza-te la el sau paraseste-l. Depinde ce parte preferi!
Lumea lu` Yahimov 
Lasă un comentariu