O Lume Noua…
In sfarsit am dat drumul la bestie. Asa cum am promis Lumea Lu` Yahimov s-a teleportat intr-o alta Galaxie… plm, gata cu metaforele ieftine… Noua locatie a blogului este www.yahimov.toolz.ro, si vine nu numai cu o alta imagine, dar si cu o mentalitate un pic schimbata… Mai am un pic de lucru dar o sa observati pe parcurs daca o sa ma urmariti. Daca nu… P$%^*%%@@#$%!
Deocamdata nu stiu ce se va intampla cu yahimov.wordpress.com, dar voi decide in viitorul apropiat.
Numai bine si ne intalnim pe…
Susdatând ;)
Ma intreb intrebarea daca putinii mei vizitatori se intreaba intrebadu-se… de ce, de cateva zile nu mai adaug niciun articol nou?… Pai, daca exista intrebarea asta, desi mi-e greu de crezut, am un raspuns pentru ea. Muncesc din greu la mutarea blogului pe un alt domeniu. Un alt domeniu, un alt server. Server la care am acces si control asa cum voia inimuca mea demult, woohoo….
Deci teleportarea Lumii intr-o alta Galaxie este motivul prezentei mele rarefiate pe blog, asa ca aveti rabdare, aia putini/multi care sunteti, ca in curand schimbam atat locatia cat si dizainul, unul mai putin sinistru, cum imi comenta un critic…
[Des]compuneri [Ne]inspirate (IV)
Perseverenta sau resemnare…
Cineva spunea… “Invata sa respiri chiar si atunci cand simti ca te ineci”, un principiu ce implica o atitudine pozitiva desi e cam dura. Psihologia e de acord. Psihanaliza contrazice complet. Miroase a nevrotism, dar orice experienta interiorizata si asezata pe scara axiologica iti da relevanta a ceea ce poti sa fi in momente in care ai realmente nevoie sa te redefinesti.
Atunci cand suntem in pragul disperarii, deprimati, tulburati, dezamagiti ajungem sa intram in contact direct cu noi insine, cu propriile noastre trairi. Apare compasiunea de sine si tocmai aceste trairi de care ne tot ascundem ne ofera inchegarea personala. Doar acest contact cu ce simti iti da relevanta si senzatia de vitalitate actuala.
Nu vreau sa intru in sfera afectivitatii pentru ca lucrurile se complica si nu am de gand sa fac o intreaga expunere. O iau din punct de vedere existentialist. Ceea ce integrezi te ajuta sa intelegi , daca ai educatia necesara, ca esti o individualitate supusa in permanenta esecului iar adaptarea presupune consum energetic.
Cel mai periculos lucru este renuntarea in fata catastrofei. Pana la urma renunti la tine ca si obiect, iar narcisismul este parte a dezvoltarii noastre psihoafective.
Ai aptitudini iar cea mai importanta este inteligenta. Free your mind! pune-o la munca, iar satisfactiile vor veni. Traiesti intr-un mediu competitional, adapteaza-te la el sau paraseste-l. Depinde ce parte preferi!
Back in Business
Gata! Am terminat cu inventarul. Evident n-a existat niciun inventar, pentru ca nu exista pravalie. Si daca nu exista pravalie nu exista inventar. Logic… Logic pe naiba, nimic din ceea ce fac eu nu are logica, poate de-aia sunt asa special. Cine ti-a zis ca esti special, ma intrebati voi. Mama, v-as raspunde eu nedumerit… Mama voastra de carcotasi. Plecati de-aici, sau mai poftiti, ca am de toate pentru toti (cu morti, cu raniti, cu sfinti, etc)…
Deci, cum am spus, m-am intors! De fapt nici nu plecasem…
——————————————————————————————————
Post Degeaba, powered by Teo Yahimov, iunie 2009
“Ia-o cu limba”
Finalist la Wimbledon in 1972 si in 1976, Ilie Nastase vorbeste in stilu-i caracteristic despre importanta acestui turneu in viata unui jucator profesionist de tenis:
“Daca nu castigam Roland Garrosul aveam un regret ca n-am castigat Roland Garrosul… Nu. Mai mult regreta cei care nu l-au jucat. Ei ma intreaba pe mine mereu daca regret. De ce sa regret? Nu regret nimic. Din contra.
Pai, la inceput erau socati, normal, ca nu facea nimeni ce faceam eu, dupa aia a venit si Connors sa m-ajute putin… Si, in sfarsit, a venit McEnroe ca sa strice totul… Ca ala era nebun.“, spune Ilie Nastase in Academia Catavencu.
“In finala cu Borg m-am certat cu arbitrul, nu am planuit eu, asa s-a intamplat. A cazut o hartie nu stiu de pe unde, de prin tribuna, a aterizat chiar la picioarele mele; si arbitrul, era unu’ mai tanar… A murit, saracu’… anu’ trecut a murit.
Era tanar, cel mai tanar arbitru care a arbitrat o finala. Si normal ca m-am enervat, ca pierdeam – ca daca castigam, o luam cum a zis el s-o iau, dar felul cum mi-a zis-o, “Nastase, ia hartia de-acolo!”, m-a deranjat si m-am dus si i-am zis: “Ia-o tu! Si, in primul rand, imi zici «domnu’ Nastase»! Si-n al doilea rand, ia-o tu, cu limba!”. Dupa aia n-a mai zis nimic, spunea doar “Domnu’ Nastase”, la fiecare minge. In fine, eram nervos, de-aia m-am luat de el. Poate trebuia sa ma iau de mine, nu de el.”, mai spune Nastase pentru sursa citata.
Indienii tari in oua!
Cica… “Indienii au cele mai mari oua din lume“. Asa titreaza un renumit si multivizitat site din Romania, de unde, recunosc, imi mai iau si eu din cand in cand material pentru prea minunatul meu blog. Si ca sa duc pana la cap citatul…
“O gaina din nordul Indiei a facut un ou cu o greutate de 162 de grame, mai mult decat bizar daca ne gandim ca greutatea normala a unui ou nu depaseste 50-60 de grame, anunta Press Trust din India.
Un fermier indian din statul indian Punjab, a declarat agentiei de presa indiene ca o gaina in varsta de 10 luni si cu o greutate de 1,25 kilograme a facut un ou neobisnuit de mare. Oul are 10 centimetri lungime si un diametru de 5 centimetri. Vechiul record apartine tot Indiei. In acest caz este vorba de un ou de 160 de grame descoperit in anul 2003, in statul Andhra Pradesh.
Cu toate acestea, cel mai mare ou din lume a fost depus de o gaina din China, in provincia Jiangshu. Oul cantarea 198 de grame si avea o lungime de 9,8 centimetri, acesta fiind si recordul mentionat in Cartea Recordurilor.“
Deci… ce sa intelegem?… Ca pana la urma nu indienii au cele mai mari oua din lume, ci chinezii. Atunci ce e cu titlul?! Normal ca un comentariu cu o intrebare de genul “Penisurile sunt pe masura?” nu avea cum sa lipseasca.
Nu stiu, sau poate stiu dar nu vreau sa spun, cert e ca si eu as vrea sa lucrez pentru ei, sa scriu niste articole despre gauri negre, intitulate la fel de inspirat.
Sursa: Descopera.ro
Senzational
Ma uitam intr-o noapte tarzie la televizor la un film horror… Si de-odata, printre reclame, ma afund intr-o dilema inexplicabila – viata sexoasa a lu` Stefan Banica, jr. De unde si pana unde, o sa va intrebati? Pai de la cantecele lui, o sa va raspund eu. “Sunt Rodica Rodica si nu-mi place nimica”, “Geta e sor’mea bah”, “danseaza baba”, si asa mai departe… (Cristina albina, Alabina iala iala, Otilia unde ai pus butelia, Celin Dion se certa cu nea Ion, Andreea Balan cu Stan si Bran). Si am ajuns la o concluzie. E misto sa fi cantaret. Vreau si eu sa ma lansez in industria muzicala. Cu un hit, cu un sidiu ceva. Organizez si casting pentru dansatoare. Versurile nu le am pregatite, dar ma descurc eu acolo sus, pe scena. Videoclipul mi-l regizez singur. O sa va cada chilotii cand o sa-l vedeti. Marilin Manson ala e rahat pe bune pe langa mine. Moga la fel. Vreau dracu’ pe canapea la Maruta, pe Hepilica. Vreau dracu’ sa apar si eu la televizor sa simt ca exist dracului pe pamant… Ups, scuzati-ma, am atipit un pic… baga-mi-as, iar mi s-a blocat telecomanda pe 0TV… Ce ziceam?…
[Des]compuneri [Ne]inspirate (III)
Un nou capitol…
Intotdeauna este bine de stiut cand anume se termina o etapa din viata. Daca insisti a te mentine in ea dincolo de timpul rezonabil, iti vei pierde bucuria si simtul a ceea ce se afla in afara ei. Inchide cicluri, sau usi, sau capitole. Important este sa le poti inchide si sa lasi in urma momente ale vietii, momente care se incheie!
Ti-ai terminat munca? Ti s-a incheiat o relatie? Nu mai locuiesti in aceeasi casa? Trebuie sa pleci intr-o calatorie?… Poti petrece mult timp in prezentul tau, scufundandu-te in “de ce”-uri, in a revedea caseta si a incerca sa intelegi cum si pentru ce motiv se intampla cutare si cutare lucruri. Dar te vei consuma degeaba si la nesfarsit, caci in viata, tu, eu, prietenii, fratii tai, noi toti ne indreptam inevitabil catre… a inchide capitole, catre a da pagina, a termina etape sau momente din viata si de a merge inainte!
Nu ne putem afla in prezent ducand dorul trecutului. Nici macar intrebandu-ne “de ce”. Ceea ce s-a intamplat, s-a intamplat si trebuie sa te eliberezi, sa te desprinzi de trecut. Nu putem fi copii eterni, nici adolescenti intarziati, nici angajati ai unor firme care nu mai exista. Nici a pastra legaturi cu cei care nu vor sa aiba legaturi cu noi!
Trecutul a trecut. Nu astepta sa ti-l dea nimeni inapoi, nu te astepta sa te recunoasca nimeni, nu astepta ca vreodata cineva sa-si dea seama cine ai fi. Lasa deoparte resentimentul. Repetarea cu incapatanare a “filmului tau personal” iti va face rau sufletului si mintii si te va insenina si amarî.
Viata nu se afla decat inainte, niciodata inapoi! Daca treci prin viata lasand “usi deschise” pentru orice eventualitate, niciodata nu te vei putea desprinde de trecut, nici nu vei trai ziua de astazi cu multumire. Iubiri sau prietenii pe care nu ti le scoti din suflet? Posibilitati de a te intoarce? La ce? Nevoie de explicatii? Cuvinte nerostite? Taceri care au invadat cuvintele?
Daca le poti influenta chiar acum, fa-o! Daca nu, lasa-le sa se duca, inchide capitolele! Spune-ti tie insuti ca nu le mai vrei inapoi. Dar nu din mandrie sau orgoliu, ci pentru ca tu nu mai faci parte din acel loc din acea inima, din acea incapere, din acea casa, din acel birou, din acea meserie!
Tu insuti nu mai esti cel de acum doua zile sau trei luni sau un an. Prin urmare, nu exista nimic catre care sa te intorci. Inchide usa, da pagina, nici tu nu vei fi acelasi, nici modul la care te intorci nu va fi acelasi, caci nimic nu ramane instabil sau static in viata. Pentru sanatatea ta mintala si sufleteasca, desprinde-te de ceea ce nu se mai regaseste in viata ta!
Adu-ti aminte ca nimeni si nimic nu este indispensabil. Nicio persoana, niciun loc, nicio munca. Nimic nu este vital pentru a trai, pentru ca atunci cand ai venit pe lume, ai venit singur! Esti, asadar, obisnuit sa traiesti cu tine insuti si este o indatorire personala sa inveti sa traiesti singur, fara acea apropiere umana sau fizica, de care iti vine atat de greu sa te desparti astazi!
A se desprinde este un proces de invatare care, din punct de vedere uman, se poate realiza. Adu-ti aminte, nimic si nimeni nu este indispensabil. Este numai obicei, rutina, nevoie. Deci inchide, incuie, curata, arunca, oxigeneaza, desprinde-te, scutura-te, elibereaza-te!
Sunt multe cuvinte care inseamna sanatate psihica si pe oricare vei alege, te va ajuta sa mergi inainte in liniste! ASTA E VIATA! Mergi mai departe, fara sa mai privesti in spate!
Post de noapte
Dexter: “In the land of the predators, the Lion never fears the Jackal…““
o replica ce-mi umbla prin cap de cateva zile,… atat voiam sa spun… noapte buna!
[Des]compuneri [Ne]inspirate (II)
Alineat…
Poate ca specia din care facem parte n-a evoluat înca, într-atat, încat sa pastreze iubirea, supremul liant dintre om si divinitate, departe de jocul primitiv si animalic al vanatorii. Inca ne împlinim fericirea prin instincte si singuri ne-o facem efemera asociind-o continuu cu acea senzatie de placere absoluta pe care o traim cand luptam pentru ceva, cand urmarim, cand tatonam, cand ademenim, cand atingem pentru prima data prada, cand ridicam trofeul în maini, cand avem certitudinea ca victima dorintelor noastre ne zace la picioare. Caci intervalul de timp, incitant si clocotitor, în care ne chinuim sa obtinem ceva, devine infinit mai important decît acela în care posedam, efectiv, acel ceva.
Suspin si eu ascuns la filmele de dragoste cu final fericit, devorez romanele în care El si Ea se întalnesc si abia atunci lumea devine întreaga, rotunda si destinul capata o noima. Dar ma uit în urma, la povestile mele de iubire si observ ca am dorit-o nebuneste pe cea ce nu m-a vrut… am iubit-o cuminte, pana la limita plictiselii, pe cea care mi-a fost, în perioade lungi si line, alaturi… si am îndepartat-o, nu fara regrete, pe cea care-mi dovedea, neobosit, ca pentru ea sunt si soare si luna…
Cate milenii mai trebuie sa treaca peste omenire pana ne vom învata sentimentele sa-si caute adapost si împlinire pe campuri roditoare si nu prin desisuri împanzite de capcane?… De ce-i asa de greu sa nu mai oftati dupa golanul frumos si impertinent care nu da doi bani pe iubirea voastra si sa va îndragostiti de blegul sfios care va cara sacosele, va incarca cu jucarii de plus si va acopera cu duzini de trandafiri? Iar pentru bleg, de ce-i asa de complicat ca, odata ce v-a convins sa-l acceptati, sa va iubeasca la fel de mult, neconditionat, pana la sfarsitul vietii sale si sa nu caute, în scurt timp, pe alta dupa fustele careia sa se tina, cu ochi jilavi si brate încarcate de flori?…
Invat in fiecare zi din greseli dar inca mai am nevoie de ajutor, nu pot fii tot timpul autodidact… Invat cum sa iubesc neconditionat, cum sa ma daruiesc intru totul celei mai importante persoane din viata mea si invat mai ales sa iert, pentru ca iertarea e amprenta intelepciunii, si nu poti iubi inde-ajuns de corect daca nu esti intelept.
[Des]compuneri [Ne]inspirate (I)
Punct si de la capat…
Primul gand care ne vine-n minte, prima tentatie care ne sfredeleste sufletul, dupa ce ni se spune mai timid sau mai taios ca gata, totul s-a terminat, este sa imploram. Iar cateodata o facem, dar, de cele mai multe ori, un simt de conservare sufletesc, nativ sau învatat, ne spune ca-i mai bine sa ne dam la o parte. Ne spune ca-i mai întelept sa ne departam cu pasi cat mai repezi, cat mai indiferenti, de persoana în bratele careia ne-am lasat toate visele. Pentru ca doar asa, printr-un paradox pe care n-am sa-l înteleg niciodata, mai putem construi o sansa de împacare, mai putem fi chemati înapoi, mai putem resuscita o relatie din care am fost expulzati.
Nu vreau sa vorbesc de sus, cu detasare, despre aceasta realitate careia, cu tristete, îi apartin. Caut si eu, ca multi altii, fericirea deplina, visez si eu, ca multi altii, la o iubire fara sfarsit. Declar si eu în stanga si-n dreapta cum as vrea sa iubesc enorm si pana la moarte pe cineva si cum as vrea sa fiu iubit înapoi, exact la fel de intens, tot de acel cineva.
“Fii tu însuti! Spune ce simti! Arata-i dragostea ta!”… “Nu plange! Fa-te ca nu mai iubesti! Picura-ti indiferenta în glas, arata-i ca aproape te-a pierdut!” îti suiera aparent veninos îndemnurile moderne, sfaturile emancipate, psihologii pe canapelele carora te prabusesti cu sufletul facut tandari… Si daca stii sa asculti, daca esti suficient de abil în acest joc al mistificarii, ai sanse mari sa castigi. Caci numai fugind, chiar si prefacut, chiar si fara voie, spargi linistea, starnesti furtuna, trezesti vanatorul…
E trist, e nedrept, e cumplit de nedrept, dar, ca sa te pot iubi o viata, draga mea, ascunde-te, uneori, de dragostea mea, caci ea nu stie sa se hraneasca decat cu cautari. Si ca sa ma iubesti vesnic, dulce motiv al existentei mele, învata-ma sa-mi mint sufletul, sa mor putin, din cand în cand, ca tu sa vrei sa ma strigi din nou, sa ma reînvii, sa ma pastrezi…
